Prim‑viceguvernatorul BNR, Leonardo Badea, analizează într‑un material publicat pe 16 februarie 2026 modul în care evoluează indicele armonizat al prețurilor de consum (IAPC) și deflatorul PIB și ce semnale macroeconomice transmit acești indicatori, inclusiv pentru România în anul 2025.

Cum sunt măsurate scumpirile: IAPC vs. deflatorul PIB

Când se vorbește, în general, despre evoluția prețurilor, publicul se raportează de obicei la inflație, adică la modificarea anuală a indicelui prețurilor de consum sau, în varianta europeană, a indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC). Acest indice urmărește prețurile unui „coș” reprezentativ de bunuri și servicii cumpărate de gospodării, fiecare categorie fiind ponderată în funcție de structura consumului populației.

Un alt indicator care surprinde evoluția prețurilor în economie este deflatorul PIB. Acesta arată cum se modifică, în timp, prețurile tuturor bunurilor și serviciilor produse în interiorul țării – de la cheltuielile de consum până la investiții, cheltuieli guvernamentale și exporturi – raportat, de regulă, la un an de referință.

Importurile intră direct în calculul IAPC, însă nu influențează deflatorul PIB în mod direct.

Exemplu simplu pentru a înțelege diferențele

• dacă se scumpește o pâine produsă în România, acest lucru se vede atât în IAPC, cât și în deflatorul PIB;
• dacă cresc prețurile utilajelor necesare pentru fabricarea pâinii, acestea influențează deflatorul PIB doar în situația în care utilajele sunt produse în țară;
• dacă pâinea este importată, prețul ei afectează IAPC, dar nu și deflatorul PIB.

Ce arată experiența internațională

La nivel internațional s‑a observat, pe baze empirice, că:

• atunci când rata de creștere a deflatorului PIB este mai mare decât inflația calculată pe baza IAPC, se poate vorbi de majorări ale prețurilor la bunuri și servicii produse în interiorul economiei, inclusiv la investiții și exporturi. Printre cauzele posibile se numără tensiunile din lanțurile de aprovizionare, creșterea costurilor cu energia sau ajustările salariale;
• în economiile unde inflația este determinată în principal de șocuri de preț la bunurile importate, dinamica IAPC tinde, temporar, să o depășească pe cea a deflatorului PIB, ceea ce reflectă transmiterea directă a inflației externe către consumatori.

În analiza sa, Leonardo Badea face referire la o reprezentare grafică ce compară modificarea anuală a IAPC (rata medie anuală a inflației, calculată pe baza mediilor lunare raportate de Eurostat) cu modificarea anuală a deflatorului PIB.

Corelația dintre cei doi indicatori în perioada 2005–2025

Odată ce sunt puși în oglindă IAPC și deflatorul PIB, se observă că:

• în unele intervale de timp, dinamica anuală a celor doi indicatori este foarte apropiată;
• în alte perioade, există diferențe considerabile între evoluțiile lor.

Pentru intervalul 2005–2025, corelația dintre modificarea anuală a IAPC și cea a deflatorului PIB este estimată la aproximativ 72,3%, ceea ce indică o legătură relativ puternică între cele două serii de date.

Cum se schimbă relația în funcție de perioadă

• înainte de criza financiară din 2008–2009, dinamica anuală a deflatorului PIB s‑a situat constant și vizibil peste cea a IAPC;
• dacă este analizată perioada de după criză, respectiv 2012–2025, corelația urcă la circa 85,4%;
• dacă sunt excluși anii de după izbucnirea crizei sanitare generate de pandemie și se ia în calcul intervalul 2012–2019, corelația scade la aproximativ 67,1%.

Concluzia este că legătura dintre variația anuală a IAPC și cea a deflatorului PIB depinde de:

• fazele ciclurilor economice și financiare;
• tipul de șocuri care afectează economia;
• măsurile de politică monetară și fiscală adoptate.

Atunci când deflatorul PIB crește anual mai repede decât IAPC, înseamnă că prețurile din ansamblul economiei (producție internă, investiții, exporturi) se măresc mai rapid decât prețurile din coșul de consum al populației.

Rolul șocurilor globale și al lanțurilor valorice

Analiza raportului BNR menționează că, în contextul economic internațional actual, relația dintre dinamica IAPC și cea a deflatorului PIB a devenit tot mai influențată de:

• natura șocurilor globale;
• evoluțiile din cadrul lanțurilor valorice internaționale.

Episoduri de șocuri externe majore – cum au fost criza financiară globală, pandemia sau criza energetică – au amplificat diferențele de evoluție dintre cei doi indicatori, mai ales în economiile:

• foarte deschise la comerțul internațional;
• cu o pondere ridicată a importurilor în consumul final.

Diferența dintre IAPC și deflatorul PIB oferă, astfel, indicii importante despre:

• presiunile inflaționiste interne comparativ cu cele importate;
• felul în care funcționează mecanismele de ajustare macroeconomică într‑o economie.

De ce contează acești indicatori pentru politicile macroeconomice

În funcție de cauzele care stau la baza evoluțiilor lor, inflația măsurată prin IAPC și modificările deflatorului PIB pot trimite semnale diferite pentru politicile macroeconomice.

Politica monetară: accent pe inflația de consum

În ceea ce privește politica monetară:

• este urmărită, în principal, inflația de bază (core), care funcționează drept reper pentru deciziile băncii centrale, mai ales în țările care au un regim explicit de țintire directă a inflației;
• așa‑numitele „reguli de tip Taylor” – utilizate într‑o formă mai strictă sau mai flexibilă pentru ghidarea politicii monetare – se concentrează pe abaterea inflației totale sau a celei relevante pentru politică de la ținta de inflație.

În modelele economice folosite în mediul academic și de băncile centrale:

• cererea agregată este descrisă de o relație specifică;
• oferta agregată este definită printr‑o altă relație, în care variabila‑cheie este inflația calculată pe baza IAPC;
• o regulă de tip Taylor redă modul în care reacționează autoritatea monetară.

Un exemplu clasic de astfel de abordare este articolul „The Science of Monetary Policy: A New Keynesian Perspective” (1999), semnat de Richard Clarida, Jordi Galí și Mark Gertler, considerat un punct de referință teoretic și aplicat pentru modul în care este analizată, în prezent, politica monetară.

Politica fiscală: accent pe deflatorul PIB

În cazul politicii fiscale, indicatorul central este deflatorul PIB. În formulele cantitative prin care este monitorizată sustenabilitatea datoriei publice – inclusiv în cele utilizate de Fondul Monetar Internațional – un rol esențial îl joacă diferențialul „r‑g”:

• „r” – costul implicit sau efectiv al datoriei publice;
• „g” – rata de creștere nominală a PIB.

Rata nominală de creștere a PIB este influențată de inflația măsurată prin deflatorul PIB. Creșterea prețurilor bunurilor și serviciilor produse în interiorul economiei duce, astfel, la majorarea PIB nominal.

România în 2025: creștere nominală mare, creștere reală foarte mică

Leonardo Badea folosește exemplul României pentru anul 2025 pentru a ilustra diferența dintre creșterea reală și cea nominală:

• potrivit datelor AMECO, creșterea economică nominală în 2025 a fost de 8,62%;
• creșterea economică reală a fost de doar 0,72%.

La o analiză a performanței economice recente:

• creșterea reală, de sub 1%, indică un risc de stagflație;
• creșterea nominală, de aproape 9%, este relativ ridicată.

În aceste condiții, implicațiile pentru politica monetară și pentru politica fiscală nu mai coincid și pot deveni mult mai nuanțate:

• în cadrul teoretic propus de Clarida, Galí și Gertler (1999) și în alte modele neo‑keynesiene, ecuația cererii agregate se raportează la creșterea PIB real sau la output‑gap, construit pe baza PIB real;
• relația ofertei agregate și funcția de reacție a autorității monetare, descrisă printr‑o regulă de tip Taylor, răspund la evoluții asociate PIB real;
• în același timp, o creștere puternică a PIB nominal reduce ponderea datoriei publice în PIB, prin efectul asupra numitorului raportului datorie publică/PIB.

Astfel, în situații de creștere reală modestă, dar cu un avans nominal susținut datorat prețurilor, semnalele pentru politica monetară și pentru cea fiscală pot fi chiar divergente.

Un scenariu cu scumpiri la energie importată

Materialul propune și un scenariu particular – care poate fi contrafactual sau nu – în care inflația IAPC se abate de la inflația măsurată prin deflatorul PIB:

• se înregistrează o creștere substanțială a prețului energiei importate;
• în același timp, activitatea economică reală scade.

Într‑o astfel de situație:

• scumpirea energiei importate împinge în sus IAPC;
• deflatorul PIB nu este afectat direct, cu excepția efectelor de transfer în prețurile bunurilor produse intern.

Acest scenariu este prezentat în mod izolat, pentru a surprinde impactul unui șoc energetic, fără a lua în calcul alte șocuri care ar putea influența simultan echilibrele macroeconomice.

Relevanța pentru economiile emergente, inclusiv România

Autorul remarcă faptul că diferența dintre inflația IAPC și inflația măsurată prin deflatorul PIB a primit relativ puțină atenție în literatura de specialitate. Totuși, în economiile:

• emergente,
• de dimensiuni mici,
• deschise și vulnerabile din punct de vedere financiar,

cum este și România, dar și alte state din Europa Centrală și de Est, cei doi indicatori pot avea, în anumite perioade, evoluții puternic divergente. În asemenea cazuri, consecințele pentru politicile macroeconomice pot fi substanțiale.

Legătura cu teoriile moderne despre prețuri și datorie publică

În abordările care analizează interacțiunea dintre politica monetară și cea fiscală – cum este Teoria Fiscală a Nivelului Prețurilor – diferența dintre inflația IAPC și inflația bazată pe deflatorul PIB poate influența atât rezultatele analizelor, cât și concluziile trase.

Leonardo Badea amintește lucrări precum cele ale lui Christopher Sims (2011) și John Cochrane (2026), unde aceste aspecte sunt luate în considerare în cadrul teoretic privind determinarea nivelului prețurilor și a rolului datoriei publice.

De ce contează toate acestea pentru cititorii din Jiu

Pentru locuitorii din Târgu Jiu și din întreg județul Gorj, discuția despre IAPC și deflatorul PIB se traduce, în practică, prin câteva întrebări esențiale:

• cât de repede cresc prețurile la ceea ce cumpărăm zi de zi (coșul de consum);
• cum evoluează prețurile pentru ceea ce produc firmele românești și pentru investiții;
• cum este afectată stabilitatea prețurilor, a locurilor de muncă și a finanțelor publice.

Analiza prezentată de Leonardo Badea arată că, dincolo de inflația pe care o resimțim la raft, există și alte măsuri ale prețurilor care contează pentru deciziile de politică economică, cu impact, în timp, inclusiv asupra nivelului de trai în comunități precum cea din Jiu.