În Duminica a șaptea după Paști, dedicată Sfinților Părinți ai Primului Sinod Ecumenic, credincioșii sunt invitați să reflecteze asupra unor evenimente esențiale care au contribuit la formarea doctrinei privind divinitatea lui Hristos. Această aniversare anuală se aliniază între sărbătorile Înălțării Domnului și Pogorârii Sfântului Duh, subliniind importanța eforturilor depuse de liderii Bisericii în apărarea integrității învățăturii divine.
Adunările ecumenice, prin definiție, sunt reuniuni ale celor mai înalți ierarhi ortodocși – episcopi, mitropoliți și patriarhi din întreaga lume. Scopul principal al acestor concilii este de a analiza și clarifica chestiuni teologice contestate, având în vedere formularea unor dogme de credință durabile. În plus, un sinod ecumenic se ocupă de examinarea și condamarea abaterilor doctrinare care deviază de la învățăturile Sfintei Evanghelii și tradițiile Părinților Bisericii. Cei care pun în pericol unitatea spirituală a Bisericii, simbolizată prin țesătura unitară a veșmintelor Domnului, conform Scripturii: „Cămașa era fără cusătură, de sus țesută în întregime” (Ioan 19, 23), sunt excluși și considerați eretici. Astfel, termenul „sinod” semnifică o adunare, iar „erezie” se referă la interpretări personale ale divinității, în contrast cu doctrina stabilită de Biserica lui Hristos.
Provocarea Erei Ariane și Acțiunea Bisericii
Această duminică ne oferă ocazia de a înțelege mai bine căile prin care Sfinții Părinți au decis să se unească pentru a-și apăra credința ortodoxă. Contextul istoric a fost marcat de apariția lui Arie, un preot din Alexandria, Egipt, cunoscut pentru talentul său în predicare, dar și pentru trăsături de mândrie și rebeliune, care a activat în secolele III-IV. Arie a promovat o doctrină nesigură, contestând consubstanțialitatea Fiului cu Tatăl și afirmând că „a fost un timp când Fiul nu era”, referindu-se la Hristos ca o „creatură superioară” și „cea dintâi dintre creaturi”.
Această învățătură, recunoscută ca erezie, s-a răspândit rapid, provocând o divizare profundă în Biserică și amenințând stabilitatea întregului Imperiu Roman, atât în Răsărit, cât și în Apus. Nemaisuportând atacurile aduse împotriva Mântuitorului și a Sfintei Treimi, Sfinții Părinți i-au cerut ajutorul împăratului Constantin cel Mare, solicitându-i sprijinul pentru a restabili ordinea în Biserica lui Hristos și pentru a condamna învățăturile hule ale lui Arie și urmașilor săi.
Constituirea Sinodului de la Niceea
Inspirat de Duhul Sfânt, împăratul Constantin a convocat primul Sinod Ecumenic la Niceea în anul 325. Cheltuielile acestui eveniment semnificativ au fost acoperite de imperiu, iar ierarhi importanți din Biserica ortodoxă din Răsărit și Apus au fost invitați să participe. La această reuniune au fost prezenți 318 Sfinți Părinți, alături de o delegație a Papei Silvestru I al Romei. Este esențial de menționat că, până în anul 1054, Biserica a rămas unită, fiind indivizibilă în cele două segmente, Ortodoxă și Romano-Catolică.
Sinodul de la Niceea a fost deschis de Sfinții Împărați Constantin și Elena și a durat întreaga vară. În acest cadru, Arie și adepții săi au fost prezenți, iar Sfinții Părinți au depus eforturi considerabile pentru a-i întoarce spre ortodoxie, însă ei au refuzat să asculte. Se povestește că, în timpul discuțiilor, Sfântul Ierarh Nicolae l-a lovit pe Arie din cauza provocărilor sale. Ulterior, împăratul Constantin a ordonat să i se retragă omoforul și Evanghelia, trimițându-l în închisoare, ca urmare a actului său. Totuși, în noaptea aceea, Mântuitorul i s-a arătat în temniță, restituindu-i Evanghelia, iar Maica Domnului i-a așezat omoforul pe piept. A doua zi dimineață, auzind cele întâmplate, împăratul l-a readus pe Sfântul Nicolae la sinod, iar toți cei prezenți și-au cerut iertare, admirând intensitatea și răbdarea lui pentru credința autentică.
În concluzie, rămânem veșnic recunoscători celor 318 Sfinți Părinți de la Sinodul I Ecumenic, care, prin rugăciuni și eforturi continue, au conturat credința corectă cu privire la divinitatea Mântuitorului nostru. Această pericopă evanghelică este o invitație pentru o aprofundare spirituală a Sfintei Scripturi și a învățăturilor Părinților, oferindu-ne ocazia de a descoperi un Dumnezeu care ne reamintește că, prin puterea Lui de mântuire, înțelegem că, dacă Fiul era creat, nu putea salva creația, ci, doar ca Dumnezeu, Fiul este Mântuitor.
Profesor dr. Vasile GOGONEA
