Întemeierea unei Capodopere Inovatoare
Între 1907 și 1910, Constantin Brâncuși, adesea numit «părintele sculpturii moderne», a creat Statuia «Rugăciune», o lucrare esențială care a marcat o transformare profundă în stilul său artistic. Această capodoperă monumentală ilustrează desprinderea de influențele lui Rodin, Brâncuși concentrându-se pe stilizarea și simplificarea formelor, eliberând astfel creațiile sale de emoția intensă caracteristică perioadei anterioare.
Ansamblul sculptural, situat în cimitirul din Buzău, reprezintă o figură feminină aflată într-o stare de profundă melancolie și meditație. Femeia, îngenuncheată cu o smerenie profundă, sugerează mai degrabă o stare de introspecție decât una de resemnare, emanând o puritate remarcabilă prin gesturi pline de naturalețe. Această reprezentare rezonează cu tradiția bizantină, în care formele sunt elaborate cu o stilizare minuțioasă. Chipul său se prezintă alungit, iar lumina cerului se reflectă sub arcadele ochilor, creând un contrast puternic cu expresia sa melancolică, ce pare să comunice o suferință interioară. Această lucrare transmite un mesaj de speranță în divinitate și în reîntregirea celor dispăruți, fiind o sinteză a smereniei și evlaviei unei ființe singulare.
Experții în artă indică faptul că prima variantă a statuii «Rugăciune» a fost sculptată din gips, în intervalul aprilie-octombrie 1907. Brâncuși a depășit între timp termenul stabilit, muncind aproape doi ani pentru a finaliza opera. Turnarea în bronz, realizată la atelierul «Valsuani», s-a încheiat în 1910, același an în care artistul a terminat și bustul lui Petre Stănescu. Pentru a concepe acest monument, Brâncuși s-a inspirat dintr-o fotografie oferită de Eliza Stănescu, utilizându-l ca model pe fratele defunctului, Justin Stănescu, sosit la Paris în 1907 pentru studii.
Provocări și Viziunea Sculptorului
Instalarea lucrării «Rugăciune» pe un piedestal înalt a influențat designul, iar gâtul sculpturii apare ușor asimetric, bustul fiind prelungit pentru a sugera o privire îndreptată către viitor. În plus, bustul este orientat spre soare și îi lipsesc brațele menționate în contractul semnat cu Constantin Brâncuși. Această situație a generat controverse și chiar un scandal ce a ajuns până la Paris. Complicațiile au crescut odată cu recăsătorirea Elizei Stănescu (Seceleanu), fiindcă rudele sale se opuneau unei statui cu un trup gol într-un cimitir. Cu toate acestea, viziunea Elizei a prevalat, permițând instalarea monumentului conform planului lui Brâncuși.
Pentru a asigura amplasarea lucrărilor sale în Cimitirul «Dumbrava», sculptorul a călătorit personal la Buzău, unde a locuit în casa Elizei Stănescu (Seceleanu) pe strada Păcii, între 26 mai și 17 iulie. În această perioadă, Brâncuși a sculptat în piatră de «Măgura» cele două socluri, atât pentru statuia «Rugăciune», cât și pentru bustul lui Petre Stănescu. Piatra utilizată, cunoscută ca piatră de «Măgura» sau «fund de mare», este considerată «numulitică», fiind comandată și sculptată de artist. Documentele vremii menționează că blocurile de calcar au fost furnizate de antrepriza «Donig K. Teodoru», care exploata o carieră în zona «Măgura» și a asigurat și piatra necesară pentru fundația Palatului de Justiție din Buzău. Brâncuși a sculptat blocurile cu ajutorul pietrarilor din satul din apropierea carierei.
O Istorie de Pierderi și Recuperări
În 1958, Muzeul Național de Artă al României a achiziționat sculptura «Rugăciune» de la Eliza Stănescu (Seceleanu) pentru suma de 70 de mii de lei. Inițial, pe mormântul avocatului Petre Stănescu fusese amplasată o replică din piatră, urmată de o replică din bronz realizată la atelierul lui Brâncuși din Paris. Din păcate, această replică a fost furată la scurt timp după instalare.
Replica sustrasă a fost descoperită în anul 1998 într-un depozit din Bistrița, dar, din cauza lipsei măsurilor de securitate, aceasta a fost din nou furată în 2005. Până în prezent, nu a mai fost recuperată. Abia în anul 2014, cu sprijinul «Rotary Club» Buzău, care a strâns fondurile necesare, opera a fost repusă în Cimitirul «Dumbrava», pe soclul original. O copie fidelă a sculpturii «Rugăciune», realizată pentru aproximativ 7.000 de euro, a fost turnată la Arad, în timp ce sculptorul local Ciprian Dominoschi a realizat mulajul după statuia originală aflată la Muzeul Național de Artă al României.
În 1976, Muzeul Național de Artă a împrumutat din Cimitirul «Dumbrava» bustul lui Petre Stănescu pentru a fi inclus în expoziția dedicată centenarului lui Brâncuși. Informațiile disponibile sugerează că, mai târziu, originalul a fost înlocuit cu o replică din bronz produsă la atelierul din Paris al lui Brâncuși. De asemenea, în 1992, bustul original a fost achiziționat de Muzeul Național de Artă. Replica bustului a dispărut din Cimitirul «Dumbrava» în octombrie 1995, dar a fost recuperată 21 de ani mai târziu, după o investigație complexă care a dus la păstrarea acesteia în beciurile poliției din București timp de trei ani. În 2019, replica a fost oferită Muzeului Județean Buzău, care a primit de asemenea, de la moștenitorii familiei Stănescu-Seceleanu, replicile celor două sculpturi.
Este necesar să subliniem că, în actul de donație, se stipulează clar că locul statuilor este pe mormântul avocatului Petre Stănescu. Așadar, la 19 februarie 2020, cu ocazia aniversării a 144 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, replica bustului lui Petre Stănescu a fost reamplasată pe soclul său original. Această zi a fost desemnată drept «Ziua Brâncuși», celebrată prin lege din 2015, iar aleea din intrarea cimitirului și mormântul lui Petre Stănescu au primit numele Aleea «Constantin Brâncuși». Acest monument este considerat, conform afirmațiilor autorităților locale, unul dintre cele mai bine păzite obiective din județ. Astfel, din 19 februarie 2020, cele două opere de artă se regăsesc din nou la locul lor, demonstrând că doar împreună, la mormântul avocatului Petre Stănescu, statuile formează un ansamblu unitar, cunoscut drept Ansamblul funerar «Rugăciune» sau «Monumentul funerar Petre Stănescu», așa cum a fost conceput și realizat de autorul său, sculptorul Constantin Brâncuși, conform dorinței Elisei Stănescu (Seceleanu), inițiatoarea proiectului. Examinarea cu atenție a acțiunilor sculptorului de a nu ceda monumentul imediat după finalizare își schimbă interpretarea, având în vedere că Brâncuși a păstrat Statuia «Rugăciune» în atelier pentru a-și defini viitorul artistic, simțind nevoia să reflecteze fără constrângeri asupra direcțiilor și angajamentelor unei noi viziuni asupra artei moderne, evaluând în același timp limitele și provocările propriei sale creații. Este evident că artistul a distanțat imaginea nudă a femeii de tragismul pierderii soțului său, iar detaliile precum genunchii îndoiți, aplecarea concentrată a trunchiului și a capului, precum și trăsăturile feței, conferă lucrării o notă contemporană!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
